5 ani

Era inceput de primavara, luna martie anunta clar ca se termina, iar eu ma pregateam sa fac un legamant, care are sa ma urmareasca mereu.
Cu exact 5 ani in urma, pe data de 25 martie in anul 2007, intr-o apa rece, imbracat in alb, am spus: Da!
Cu o seara inainte, din fata amvonului, am povestit viata mea, si momentul deciziei mele de a intra pe calea care duce sus.
Multumesc lui Dumnezeu pentru acesti 5 ani, au fost extraordinari, pasii au urcat e culmi inalte, am experimentat caderi spectaculoase, infrangeri, dezamagiri, tradari, agatandu-ma de iluzii care au pierit odata cu infatisarea lor.

Sufletul brazdat de rani, a fost ridicat iar si iar, speranta triumfand intotdeauna.
Au fost 5 ani de contraste, de la luminite de la capatul tunelului, la soare din abundenta, de la prapastii adanci, la podisuri netede cu flori multicolore, ploi torentiale dar care au adus si curcubeu cat si toriditate.
Imi aduc aminte de florile pe care le-am primit atunci, de taleta de ciocolata Heidi (multumesc Dorina Cuibus si Mihaela Pop), flori pe care le-am sadit pe calea mea, toate incoltind si aducand speranta. Recunosc ca am mancat acea ciocolata(expira de-atunci, oricum), dar amintirea ei mi-a ramas vie, iar persoanele de la care am primit-o la fel.
Multumesc atat de mult celor care au fost langa mine atunci care sunt si azi tot aici, celor pe care i-am descoperit mai tarziu pe aceasta cale.
Au trecut 5 ani, si nu stiu daca vor mai fi zile, sau ani, dar ceea ce imi doresc e sa raman pe cale.
Multumesc tuturor, pana una alta, merge bine un gratar romanesc nu?
Numa' bine!